Ce crede Traian Băsescu despre comunicatul Departamentului de Stat al SUA. Avertismentul fostului președinte

Ce crede Traian Băsescu despre comunicatul Departamentului de Stat al SUA. Avertismentul fostului președinte
Publicat: 29/11/2017, 12:50
Actualizat: 29/11/2017, 14:10

„S-a încercat diminuarea importanței comunicatului Departamentului de Stat. Vreau să știți că această poziție este poziția oficială a SUA, de la președintele Trump, până la orice demnitar al statului american. (..) El (n.r. comunicatul de presă) este expresia neîncrederii și cine crede că Departamentul de Stat este o instituție fără memorie instituțională, se înșală. La Departamentul de Stat se știe că o comisie specială nu este în firea funcționării Parlamentului și când la conducerea comisiei speciale care discută legile justiției îl pui pe domnul Iordache, care și-a făcut o formidabilă etichetă în februarie, nu are cum să nu apară neîncrederea din nou. De aceea, din aceste motive, vreau să atenționez: comunicatul Departamentului de Stat trebuie luat foarte în serios, pentru că exprimă neîncredere și, doi, resping ideea că poziția celor doi șefi de Camere este și poziția mea sau a PMP”, a declarat Traian Băsescu.

PMP a părăsit, miercuri, ședința de plen a Senatului, în semn de protest față de respingerea propunerii Opoziției de a se introduce pe ordinea de zi o dezbatere privind declarația comună semnată în numele Parlamentului de președinții celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au semnat, marți, o poziție comună față de comunicatul transmis de Departamentul de Stat al SUA, transmițând că dezbaterile, deciziile și voturile din Parlament se desfășoară în numele suveranității poporului și nu pot face obiectul niciunei forme de presiune.

Statele Unite au anunțat, luni seara, că își exprimă îngrijorarea în legătură cu modificările propuse de Comisia parlamentară specială, avertizând că măsurile riscă să afecteze acțiunile de combatere a corupției și independența justiției din România.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cartofii perfecți pentru prăjit. Acest soi e folosit de marii bucătari
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?